Strategia Societății Civile

Drepturile omului. Demnitate. Solidaritate. Egalitate.

Noi credem în aceste valori. Din păcate, nu toată lumea crede la fel. În ultimii ani, societatea civilă din Europa Centrală și de Est a fost sub presiune: campanii de defăimare și denigrare, de hărțuire și inițierea de legislație restrictivă. Degradarea democrației, slăbirea statului de drept și desființarea graduală a sistemului de control și echilibru instituțional (check and balance) sunt tendințe periculoase pentru societățile noastre, care aduc prejudicii oamenilor. Aceste lucruri determină nevoia de a acționa.

Youtube URL

Ce putem face?

"Reclaim Our Civil Space!" reprezintă efortul nostru comun de a îmbunătăți calitatea democrațiilor noastre. Organizațiile trebuie să fie echipate cu competențe și instrumente pentru a se apăra. Noi le ajutăm să consolideze comunitățile de cetățeni activi și să participe la problemele publice. Le dezvoltăm capacitățile, în special în regiunile rurale aflate departe de capitale. Creăm rețele și cooperare transfrontalieră și, împreună, le aducem vocea la Bruxelles, la nivel european prin elaborarea proiectului unei strategii europene a societății civile.

conference for a thriving civic space

Despre strategie

Organizațiile societății civile (OSC) consolidează democrația, protejează drepturile omului și sprijină grupurile vulnerabile din întreaga Europă. Ele sunt aliați naturali ai instituțiilor UE în apărarea acestor valori. Cu toate acestea, în prezent, UE abordează problemele legate de societatea civilă de la caz la caz, într-o manieră reactivă în locul unei abordări sistematice. Prin urmare, introducerea societății civile pe agenda europeană nu mai poate aștepta. Societatea civilă reprezintă o valoare pentru comunitatea europeană și, ca atare, ar trebui să fie protejată de către instituțiile europene.

O strategie cuprinzătoare a societății civile ar trebui să creeze spațiul pentru o societate civilă europeană înfloritoare. Propunerea noastră este grupată în jurul a șase aspecte majore care trebuie abordate de Comisia Europeană. Fiecare subiect este discutat în profunzime în capitole separate și implică acțiuni recomandate, evidențiate la începutul fiecărei secțiuni. Cele șase capitole ale propunerii sunt următoarele:

  • Dreptul de acces: Organizațiile societății civile ar trebui să își poată desfășura activitatea în condiții care să fie și simple, și identice în întreaga Europă astfel încât să-și îmbunătățească activitatea transfrontalieră și inițiativele internaționale.
  • Dreptul la adunări publice pașnice: UE ar trebui să monitorizeze statele membre pentru a aborda restricțiile privind activismul civic și pentru a încuraja bunele practici în acestă materie.
  • Dreptul de a funcționa fără intervenția nejustificată a statului: actorii civici ar trebui să aibă posibilitatea de a semnala Comisiei Europene eventualele atacuri care le împiedică funcționarea, iar UE ar trebui să ia măsuri împotriva stigmatizării și hărțuirii OSC-urilor de către statele sale membre.
  • Dreptul la libera exprimare: instituțiile UE ar trebui să promoveze un mediu mediatic favorabil și educația civică pentru a contracara știrile false, dezinformarea și raportarea distorsionată.
  • Dreptul la cooperare și comunicare: instituțiile UE ar trebui să inițieze și să mențină dialogul deschis și structurat cu societatea civilă.
  • Dreptul de a accesa și de a obține resurse/ fonduri: OSC-urile ar trebui să aibă acces ușor la programe de granturi transparente, flexibile și ușor de utilizat pentru a îmbunătăți societățile din întreaga Europă.

 

CITEȘTE STRATEGIA!

English version